Violetei.
Spune-mi cine ești tu, iubita mea,
O pasăre de aur, de argint o stea?
Aș zice că ești numai o femeie
Și păzitoarea vechilor condeie.
În sânge înmuiate mai demult..
Plânsul peniței astăzi tot ascult,
Știind că tu veghezi la scrisul meu
Când eu vorbesc cu muzele mereu,
Când mă îmbăt de slove și poeme
Pierdut în asfințitul verii indiene.
Ajută-mă când nu mai știu cuvântul
Și-alungă din siberiile mele vântul.
Să pot aprinde iarăși candela-nvierii
Și să mă tolănesc în iarba primăverii,
Aceleia în care ne-am iubit de tineri
În fiecare zi de luni, miercuri și vineri.
Spune-mi cine ești tu, iubita mea,
O pasăre de aur, de argint o stea?
Rămâi tu, totuși, numai o femeie,
Dar păzitoarea întristatelor condeie..
Sensul versurilor
Piesa este o declarație de dragoste și o recunoaștere a rolului muzei inspiratoare în viața unui artist. Se explorează tema iubirii eterne și a dependenței de inspirație pentru a crea.
