Cu ochii mari, cu ochii mici
Număr pe cer șapte pitici,
Îmi spun: așteaptă, nu pleca
Și va veni mireasa ta!
Dar ea nu vine… Eu aștept
Și mi se strâmbă crezul drept,
Și sufletul îmi spune iar
Să-mi las speranța pe altar.
Hei, maimuțoiule de lut,
Ce mă privești tăcut și mut,
Așteaptă tu în locul meu
Și roagă-te Lui Dumnezeu.
Să vezi cum e când nu mai poți
Să-ți joci norocul pe trei zloți,
Să vezi cum e când nu mai știi
Dacă trăiești printre cei vii!
Cu ochii mari, cu ochii mici
Încă aștept să te ridici
Și-mi spun: așteaptă, fii deștept!
Dar mi se strâmbă gândul drept.
Și-n ochii mei, și mari, și mici
Îmi joacă cerul cu pitici
Și parcă văd alba mireasă,
Iar inima-mi îngheață trează.
Dar, vai, e numai o himeră!
Tu, maimuțoiule, mai speră
Și vino-acum în locul meu
Să-l păcălim pe Dumnezeu.
Să îmi găsesc mireasa mea!
Și-mi zic: așteaptă, nu pleca…
Cu ochii mari, cu ochii mici
Număr pe cer șapte pitici…
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de așteptare prelungită și dezamăgire, în timp ce speranța se diminuează. Protagonistul se simte prins într-un ciclu repetitiv, căutând o eliberare sau o împlinire care pare să nu mai vină, transferând această povară asupra unui simbol, un 'maimuțoi de lut'.