Eu tresar, eu mai tresar:
bate ora, bate clipa.
Un Luceafăr solitar
și un huhurez ce țipă.
Eu tresar, eu mai tresar.
Eu respir, eu mai respir:
vorbele îngân, greoaie,
Omenirea cimitir.
Latră-n ploaie o potaie.
Eu respir, eu mai respir.
Eu mai sunt, eu încă sunt.
Singur în singurătate,
de păcate mă ascund
și mă nărui în păcate.
Eu mai sunt, eu încă sunt.
Eu te strig (auzi?) te strig.
Generos, Bătrânul Marte
plouă stele: pic-pic-pic,
plouă-n pagina de carte.
Eu te strig (auzi?) te strig.
Eu trăiesc, eu mai trăiesc,
sunt aici și sunt departe,
creasc din viață și descresc:
bună dimineața, Moarte!
Eu trăiesc, eu mai trăiesc!
Și mucoasa lumânare
sfârâind seul și-l arde.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și melancolie în fața inevitabilității morții. Vorbitorul se simte prins între viață și moarte, căutând un sens în existența sa efemeră.