Lopețile stau gata și pânzele-s umflate, —
Dar cine să dezlege odgoanele de fier?
În portul plin de umbră și de singurătate
Nu-i nimeni să dea drumul corăbiei uitate
Ce-așteaptă să se-avânte sub nesfârșitul cer.
În larg, în larg, departe, sub soarele ce-așterne
Surâsul său de aur pe-o lume de mister,
În larg, prin valuri calde și moi ca niște perne,
Sunt insuli pe coralii cu primăveri eterne.
Dar cine să dezlege odgoanele de fier?
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința de evadare și libertate, dar și sentimentul de neputință și blocaj. Corabia simbolizează potențialul nefolosit și visurile neîmplinite, ancorate într-un port al singurătății.