Încercam minuni:
cu aur, cu argint
am invitat un grup,
să vină la mine!
Inutil, inutil,
aurul n-au vrut,
argintul n-au vrut,
n-au fost la mine.
Zilnic am spus zece
predici de munte,
minunate vorbe,
feerice vorbe,
inutil, inutil:
n-a auzit unul,
nu a simțit unul
predica de munte.
Așa am vrut focul
să-l fac în pădure:
frig să nu le fie,
la vătui, ied,
Inutil, inutil!
Și amorsa s-a stins,
nu s-a aprins focul
măcar, în pădure.
Și brusc de la sine
se strâng oameni,
de cuvinte simple
începând să plângă,
fără să mă uit
se aprinde focul,
în spate cu Domnul.
Sensul versurilor
Piesa descrie eforturile zadarnice de a atrage oamenii prin mijloace materiale și predici elaborate, contrastând cu puterea cuvintelor simple și a credinței autentice, care aduc oamenii împreună și aprind o scânteie spirituală. Harul divin se manifestă în simplitate și autenticitate.