Cer dorințe întruchipate,
Le cauți de zori, ele sunt departe.
Ajung la un punct comun,
Nu gândesc la rece, dar tot pun
Rime calde savurate, încântate,
Ce e drept, negativele sunt furate.
Poftă bună, vreau și apă,
Mie greu să beau, deci nu iartă.
Nimeni pe nimeni, nici măcar pe mine,
Și nu ține de noi cum ține la voi.
Apa mea e un izvor fermecat,
Încă nu aberez, dar în forță am plecat.
Și ajungând cu trenul în gară,
Nu las pe altu’ să mă facă
Fotografie băgată în ramă,
Am căzut în cap, am și o rană.
Mie sete de zori, am doar hrană,
Și tot aberez ca Nicolas Bargaña.
Și nu pun mintea în capul nimănui,
Noapte o ascund undeva într-un cui.
Ba tu stai ca o găină și cu un pui,
Pui inima pe frâu și te lași închis.
Acum ajungând până la Eremis,
Și nu pot să tac din gură, tot zici bis.
Tu te faci că plouă, dar așa ai zis,
Dar nu te lași de critichism.
Mă afund, râsete de zori,
Și nu pot să zbor până la nori,
Dar noi putem să fim tot ce nu crezi,
Ascultă-mă, închide ochii și ai să vezi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare a împlinirii și o confruntare cu realitatea dezamăgitoare. Naratorul oscilează între speranță și resemnare, reflectând asupra propriilor limite și aspirații.