Tu pașii suavi îți preumblă,
Prin ploaia molcomă a verii,
Înveșmântată-n picuri supli,
Cu apa șiroindu-ți nurii.
Emoția plăcerii fugărește,
Din minte-ți griji cotidiene,
Și printre gene se zărește,
Azurul privirii diluviene.
Extazul încet cuprinde,
Făptura singură pe stradă,
Și un fior subit aprinde,
Inima-n degringoladă.
E vraja euforică-a iubirii,
Ce vălul ploii l-a stârnit,
Din sipetul cu amintiri,
Păstrat de mult neprihănit.
Sensul versurilor
Ploaia de vară stârnește sentimente de euforie și iubire, eliberând mintea de griji și readucând amintiri prețioase. Este un moment de conexiune profundă cu natura și cu sinele interior.