Înjur… priviri ciudate, reci
În aerul suspect de cald din 3 noiembrie
Sunt singur pe-o grămadă mare de pietroaie,
grămadă de rigoare, deci.
Și parcă-mi pare rău
Și parcă-mi e scarbă
De ce-i în jurul meu,
dar totuși mă amuză.
Ciudat cum poți să pui pe viață
Cel mai mare preț
Și în același timp să crezi
Că noi nu merităm să existăm
Căci prin prostia noastră transformăm
lumina soarelui în ceață.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de alienare și dezgust față de societate și de modul în care oamenii, prin acțiunile lor, distrug frumusețea și lumina din jur. Naratorul se simte singur și dezamăgit, dar în același timp amuzat de absurditatea situației.