Încă te apropii,
deși nu te mai văd.
La fel de pustiit este totul
și nu știu să aduc alături
decât deznădejdea temeinică,
doar încrederea stinsă
că faptele mele de nisip
cu diamant nepieritor
în ceruri sunt înscrise.
Sfărâmicioase,
putrede și sfărâmicioase
cele ce-mi stau în preajmă sunt
nesănătoși ochii mei
nesănătoase înfățișări
fixează.
Deși nu te mai văd
încă te apropii
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de deznădejde și pierdere, dar și o credință persistentă, chiar și în mijlocul confuziei și a pustiului interior. Vorbitorul simte o prezență apropiată, deși invizibilă, și își găsește o formă de consolare în ideea că faptele sale, oricât de fragile, sunt cumva înscrise în eternitate.