Arde-mi-te-ai, codre des!
Văd bine că s-a ales
Din tine să nu mai ies!
Am intrat far’ de mustață
Și-acum arunc cărunteață.
Am intrat pui de roman
Ș-am ajuns moșneag bătrân!
Alei! codre blestemat!
Mă ții de tine legat,
Și eu mult m-am săturat
A trăi tot depărtat
Și de lume-nstrăinat.
Caprioară, surioară,
Dor de lume mă omoară,
Roade poala codrului,
Să-mi văd fața dorului
Și să merg la mandra mea
Care m-am iubit cu ea,
Din copilăria mea.
Sensul versurilor
Un bărbat ajuns la bătrânețe își amintește cu nostalgie de tinerețe și de iubirea din copilărie, simțindu-se captiv și înstrăinat de lume. El tânjește să se întoarcă la acea perioadă a vieții sale.