Foaie verde, foi de nalbă,
Dorul meu, mândruță dragă,
Leagă-ntr-o batistă albă
Și-l dă pe apă să meargă,
De-i vedea că merge lin
Să știi, mândră, că mai vin,
De-i vedea că mai plutește
Să nu tragi, mândră, nădejde.
Codrul de ce-ngălbenește,
Om voinic la ce tânjește?
Codru-ngălbene’ de vânt,
Voinic tânăr de urât,
Codru-ngălbene’ de ploi,
Voinic tânăr de nevoi,
Codru-ngălbene’ de soare
Și omul de supărare.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul profund al unui tânăr pentru iubita sa, folosind metafore din natură. Starea sa este comparată cu îngălbenirea codrului, simbolizând tristețea și suferința cauzate de dor și nevoi.