Mă trezesc lângă o fereastră deschisă
în care o femeie tânără
ține un prunc în brațe. Mă
îndeamnă
din ochi să mă apropii.
Fără să privesc îi spun:
„Sunt eu acest copil, mamă!”
De ce mi-l arăți tocmai acum
când m-am reîntors?
Nu-mi răspunde. Își întoarce
privirea
înspre interior.
Acolo pe un scaun înalt e tata.
Fumează și tace.
Eu cresc în brațele mamei care
mă scapă în stradă unde eu
bine-nțeles sunt școlar, soldat.
O clipă om matur. O clipă doar.
Și, dintr-o dată, bătrân. Mă clatin
și cad pe piatra dură. Nu simt
nimic.
Din fundul camerei vine acum
și tata. Cu mama de mână coboară
în stradă.
Îmi spun: „Nu mai este nimic de
făcut. Ești mort!”
Închid fereastra și se întind
pe piatră lângă mine.
Sensul versurilor
Piesa descrie o reîntâlnire stranie cu părinții după moarte, unde protagonistul își retrăiește viața într-o succesiune rapidă de etape. Mesajul central este unul de regret și acceptare a finalului inevitabil.