Doamne,
Întind spre Tine tânăr trupul meu
Stejar crescut în ploaie și-n lumină,
Întind viața mea de freamăt plină
Rod de pământ sbucnit, rod greu.
Cu gura mea cât strugurul de ploaie,
Cu ochii mei mărgeanul cald de soare;
În brațe strâng cădelniți noi de floare,
Și urma Ta o strâng de prin zăvoaie.
Și rotitor, ca-n sara unei ape,
Cu tâmplele cântând de bucurii,
Las gândul cuib, să cadă-n veșnicii
Și brațele-n lumină să se-ngroape ….
Spre Tine mă înalț, senin și soare,
Din mâna Ta strig sufletul să bea …
— Stejar crescut din nemurirea Ta
Cu frunzărirea lumii călătoare …
Sensul versurilor
Poezia exprimă o ofrandă a sinelui către divinitate, folosind metafore din natură pentru a descrie trupul și sufletul. Este o rugăciune de înălțare spirituală și de căutare a comuniunii cu Dumnezeu.