De-aici cât vezi cu ochii, o roată de lumină
Pe lângă tufa Strâmbii, și-n poală peste vii,
Ascultă cum se-ngână o crilă de copii
Și cum se pierd cu turma în unduirea lină.
Pe-acolo în amiaza limpede de vară
O mai pluti din mine, un fulg de păpădie,
O pasăre-n răsură și-o goangă aurie
Vor ciuguli din anii ce-n mine-nserară.
Colo sunt teii Oancii cu creștetu-n lumini
Unde veneam în proor în dimineți de April
Împresurat de grâne și gânduri de copil
Ca să mă-ncing cu ramuri de tei și de arini.
Mă tăvăleam prin rouă puterea mea sporind,
Când Sfântu-Gheorghe crește în brazde de pământ
Și tâmplele-nsorite le răcoream în vânt
Iar ochii mei spre Tine suiau cărări de-argint.
Sensul versurilor
Piesa este o rugăciune nostalgică, evocând amintiri din copilărie petrecute în natură. Vorbitorul își amintește de momentele de bucurie și conexiune spirituală pe care le-a trăit în mijlocul naturii, căutând o legătură cu divinitatea.