Dimitrie Bolintineanu – Ioana

Știți voi crinul ce străluce
În Vescopolis frumos?
Păru-i ca o rază dulce
Cinge corpu-i până jos.
Este tânăra Ioana,
Nimfa albă din Vardar,
E româna macedoană,
Dulce ca ceresc nectar.
Patru neamuri o reclamă,
Șapte sate mâna-i cer.
Toți cu toții o aclamă,
Rază ce-a venit din cer!
Acvila lăsându-și zborul,
Boabe ia din mâna sa,
Turcul părăsind Bosforul,
Vine a o vizita.
Grațiile-i sunt surate,
Poartă jocu-n jocul ei
Și plăcerile-adorate
Zbor pe anii-i tinerei.
Geniul pe frunte-i zboară;
Peste umbre și vulvori
Umbra-i dulce și ușoară
E o noapte peste zori!
Buza ca mărgăritarul
Are-un fermec foarte rar,
Cred că a băut nectarul
Din al zeilor pahar.
Ochii-i sunt dulci viorele
Ce la soare strălucesc,
Genele lungi, aurele,
Răsfrâng umbre și lucesc.
Sânu-i e o dulce floare;
Două roze pe doi crini,
Sub al amorului soare
Tremură pe dulcii sâni.
Eu mă duc, vis de dulceață!
Tu n-o să mă mai zărești.
Tu mă lași să plec cu viață
Și, vai! inima-mi oprești!