Când stau în veșnica-amorțire,
Aștept adesea tu să vii.
Nu te cunosc, am presimțire-
Destinul meu tu ai să fii.
Nu caut să deschid eu gândul
Să fac iar cunoștințe noi.
Îs obosit și scriu doar rândul
Ce-i dedicat la amândoi.
Nu știu cum te numești, cum fața
Ar straluci în plină lună,
Sunt nebunit de circumstanța
De glasul ce încă nu sună.
Nu mă despart de fericire
Nu vreau sa fug de oameni răi,
Iubirea are patru fire
Și două sunt doar ochii tăi.
Știi tu nu ești o simplă fată
Cu care vremea s-o-amăgesc,
Cu tine n-am sa fiu odata
Cu tine o viața-am să traiesc.
Ascultă versurile sure
Tu nu observi cum clipe trec.
Eu sunt ucis de zile dure,
Când nu mai știu unde să plec.
Am să mai torn ultima dată
Ulei in focu ce-i aprins,
Când inca două fire cată
Când încă eu nu te-am atins.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința și așteptarea unei iubiri necunoscute, dar presimțite ca fiind destinată. Vorbitorul este obosit de căutări și își dedică versurile acestei persoane misterioase, anticipând o viață trăită împreună.