Ai rochia verde, numai un orb n-o vede,
Faci luna să suspine, lași noaptea să regrete,
Lumina să se închine, soarele să se îmbete,
Formele sublime numai un prost le pierde,
Suflarea ta mă învie, mireasma ta din plete
Făcute să mă îmbie, de ochii tăi mi-e sete,
Sânii tăi semeți și curbele discrete
Cântate de poeți fac picturi complete.
Rochia ți-e murdară, nu trebuie să o văd să doară
Lași noaptea să te ascundă când soarele coboară
Și luna să te mintă, lumina să tresară
Formele-ți sunt pline, suflarea mă doboară
Și ochii tăi sunt goi deși îi ascunde fardul
Sub ochii mei sunt ploi, mi te-a ascuns asfaltul
Sânii tăi sunt moi, copiii tăi te seacă
Poeți jelesc apoi dar restul cred că-i joacă.
Sensul versurilor
Piesa juxtapune o imagine inițială idealizată a frumuseții feminine cu o realitate dezamăgitoare. Se explorează pierderea inocenței și impactul vieții asupra frumuseții.