Dă-mi tot amarul visurilor tale
Și-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colț din munții vineții.
Dă-mi tot ce ești și tot ce ai în tine,
Deși totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceața razelor senine
Din tot nectarul lor și-al tău să beau.
Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Și-ntunericul-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.
Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ți să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.
Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Și-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ți să mă vrea
Dintr-un șir lung, eu, cea dintâi dilemă.
Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă-i toată noaptea ta nopților mele,
Și ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferința și durerea să le spele.
Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Și cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu – flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință arzătoare de a se contopi cu persoana iubită, cerând totul de la aceasta, atât bucurii cât și suferințe. Este o declarație de dragoste profundă, în care eul liric își dorește o conexiune totală și infinită.