Prin pădurea de stejar
E-o fată și-un militar,
Militarul îi călare
Și fetița-i pe cărare.
Și din gură-așa zicând,
Și din gură-așa zicând:
– Măi flăcău, du-mă călare
Că nu mai pot de picioare!.
Că-i drumul grunzuros,
Nu mai pot merge pe jos.
Și flăcău-așa spunea:
– Eu, mândruță, te-aș lua.
Dar mi-i calul dintr-o joi
Și nu poate duce doi,
Calu-i dintr-o sărbătoare,
Nu duce pe doi călare.
Sensul versurilor
O fată roagă un militar călare să o ia cu el, dar acesta refuză invocând faptul că nu poate duce doi oameni pe cal. Cântecul evocă o scenă simplă de la țară, cu un dialog între doi tineri.