Frunză verde și-un dudău,
Mare-i dealul în Copălău,
Mare-i dealul în Copălău,
Nu-l mai urc cum aș vrea eu.
Drag mi-o fost dealul să-l urc
Și cu badea să mă duc
Unde-o fost umbra mai deasă
Și poiana luminoasă.
În pădure când intram
Multe flori eu culegeam,
Și cu bădița de mână
Dealul îmi părea o glumă.
Amu-mi vine dor de ducă
Și jalea tare m-apucă,
Dar puterea m-o lăsat
Că-i greu dealul de urcat.
Refren:
Îl urcam ușor, ușor
Cum urcă pe cer un nor,
Fără cal, fără căruță,
Pe picioare și desculță.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă nostalgia pentru tinerețe și dragostea trecută, amintindu-și de plimbările pe dealuri cu persoana iubită. Acum, odată cu trecerea timpului, urcarea dealului devine o povară, simbolizând pierderea puterii și a ușurinței din trecut.