De la Dorohoi încoace
Toată lumea-i cu cojoace,
Dar numai la mine-n sat
Cojoace nu s-or purtat,
Că-i satul dinspre vale
Și-s departe cojocarii.
Promoroaca-i pe lăstar
Și cum o dat iarna iar
M-am dus la un cojocar
Ca să-mi facă un pieptar,
Un pieptar și un cojoc
Să nu-mi fie frig deloc.
Eu îl cat la el acasă
Și el stă-n crâșmă la masă.
– Gata sunt straiele mele
Ori să-mi iau gând de la ele?
Cât o fost iarna de mare
Am dus frigul la spinare
Și l-oi duce și la anul
Când n-a mai bea cojocarul.
Sensul versurilor
Piesa descrie un om care încearcă să se pregătească pentru iarnă, dar este împiedicat de neglijența unui meșter local. Tonul este ușor nostalgic și reflectă o realitate rurală simplă, dar frustrantă.