Îți doresc, iubito, liniștea pe care
Zorii mi-au adus-o, la sfârșit de vis,
În cabana unde-nc-o înserare
Ne-a cuprins în brațe. E de nedescris!
Tu-mi vorbeai în șoaptă, vinul din pahare
Își găsea pe buze mângâieri fierbinți,
Îmi chemam privirea dintr-o adorare
A zeiței care provoca dorinți.
Te-am cuprins în suflet – pentru-a câta oară? –
Și, în legănarea umbrelor pe zid,
Am simțit plăcerea dintr-o primăvară
Când sărutu-mi tandru te-aștepta, avid.
Mai târziu, în visul ce-a-nvelit cabana,
Îți eram alesul, îmi erai un dar,
Te primeam alături, îți dădeam coroana,
Deveneai regină, eu fiindu-ți doar.
Cel pe care zorii dintr-o zi senină
Îl privesc în fața unor flăcări vii,
Cu priviri albastre-n liniște deplină,
Așteptând ca-n brațe iarăși să îi fii.
Daniel Vișan-Dimitriu
(14 feb. 2022, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorința profundă a naratorului de a împărtăși liniștea și bucuria iubirii cu persoana iubită. El își amintește momentele intime petrecute împreună, idealizând-o pe aceasta ca pe o regină și așteptând cu nerăbdare reîntoarcerea ei în brațele sale.