Regăsește-te-n privirea ce-ți aduce mângâiere
Și în buzele tăcute care nasc înfiorare,
Coborând ușor pe umeri într-o caldă adiere
Ce se pierde ca suspinul unui val pe-un țărm de mare.
Vezi în ochii mei seninul și plăcerea din trecut,
Visul ce ți-am fost și, încă, îți răsare-n amintire
Ca un vânt ce te-nfioară când sărutu-i nevăzut
Îți învăluie făptura și te-mbată cu iubire?
Vino, brațele-mi te-așteaptă, pieptul meu să-și afle dorul!
Tu, o Ană renăscută ce se vrea în el zidită,
Eu, acela ce-și dorește să îți fie ziditorul,
Noi, înlănțuiți în clipe de iubire împlinită.
Să privim uimiți cum zorii, apărând neașteptat,
Ne descoperă din umbra nopții noastre împreună
Și pictează peste cerul care încă-i înstelat
Nori ce au culoarea vieții, nori de dragoste nebună.
Vino și te regăsește în știuta mângâiere,
În privirea mea tăcută și pe buze ce-ți șoptesc:
„Tu-mi ești viața, tu-mi ești visul, tu-mi ești clipa de plăcere,
Tu, de cer mi-ai fost ursită, ție-ți spun că te iubesc”.
Daniel Vișan-Dimitriu
(7 mar. 2018, Vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și dorința de regăsire a persoanei iubite. Evocă amintiri plăcute și promisiunea unei iubiri eterne, surprinse în metafora zorilor care aduc o nouă perspectivă asupra vieții și a sentimentelor.