Când a-nceput să scrie, se-nserase
Și umbrele din versuri se-alungeau
Spre ceea ce nicicând nu se cântase
În țara-n care plopii se-nsoțeau.
Lumina din feștila tremurândă,
Îl urmărea de-a lungul unui vers
Cu o speranță așteptând, plăpândă,
Finalul în cuvinte de neșters.
Era târziu și noaptea-i încolțise
Visarea dintre clipele târzii,
Dar Luna, în fereastră, răsărise
Și visul tot a vrut a-i limpezi.
A terminat poemul. O-ncântare!
Nimic din ce-a creat nu îi părea
Atât de bine scris. Cerând iertare,
A stins lumina… câtă mai ardea….
Daniel Vișan-Dimitriu
(25 aug. 2022, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa descrie procesul creativ al unui poet în timpul nopții. El găsește inspirație în întuneric și lună, creând un poem care îl încântă, dar pe care îl lasă în urmă odată cu stingerea luminii.