Atâtea gânduri vin și se adună
De parcă le e teamă de-un zbor
Din tremurul de buze, în furtună..
Și, Doamne, ce vacarm asurzitor!
În toate ești același înger care,
Purtat de aripi în destinul meu,
Îmi e lumină călăuzitoare
Pe marea-n care călător sunt eu.
E-o ceață stranie prin orizonturi
De judecăți și valuri ce se zbat
În marea zbuciumată între fronturi
Cu lupte pentru calea de urmat.
Se-adună gânduri – stoluri de egrete
De-un alb desăvârșit în zborul lor
Pe-un cer lipsit de nori și de regrete
Din visuri ce revin, amăgitor.
Se-adună, fac o larmă-asurzitoare,
Dar, dintr-odată, liniște. Ciudat!
Prin ceața ridicată-n depărtare,
Se vede o lumină. Au plecat.
Sensul versurilor
Piesa explorează tumultul interior al gândurilor și căutarea unei călăuze într-o lume incertă. Metafora egretelor reprezintă gândurile care se adună și dispar, lăsând loc unei lumini de speranță.