Un glas firav, sub Soarele lui Marte,
Străpunge, scurt, o liniște de zi
Pe care-n două liniști o împarte,
Și-n muguri ce așteaptă a-nflori.
E-o pasăre c-un cânt ca o șoptire
A razelor lucind pe aripi noi
În zborul spre dorita împlinire
A unui vis din vechiul ei zăvoi.
E ca suspinul dintr-o primăvară
În care-un verde proaspăt, nou-născut,
Își mlădie speranțele-ntr-o vară
Ca-n ziua patra de la Început.
Privește lung un mal înalt de fluviu
Și-n gânduri are-acum doritul vis
Pe care n-ar putea nici un diluviu
Să-l facă ne’mplinit, căci a decis:
Când, cu petale, iar, vor ninge merii,
Își va cânta sub ei același tril,
Cu bucuria-n ochi a revederii
Din zilele sfârșitului de april.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie reînnoirea naturii primăvara și speranța pe care o aduce. Pasărea cu trilul ei simbolizează împlinirea unui vis și bucuria revederii.
