Era o primăvară oarecare,
Cu flori de mai, salcâmi nebuni… şi eu
Strângându-te, duios, la pieptul meu,
În ziua devenită sărbătoare.
Şi totul s-a schimbat: doar noi eram
Înnebuniţi în primăvara-aceea,
În care ne pornisem odiseea
Prin viaţa ce, împreună, o-ncepeam.
A fost frumos, iubito! Am dansat
În multe nopţi când stelele-au cântat
Şi ne-au privit, din lumea lor, zâmbind;
În gândul meu, adesea, te cuprind
Şi îmi doresc surâsul ce-a contat
Când m-a atras cu umbra-i de păcat.
Din vol.”Călător prin Gânduri”
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirea unei iubiri intense trăite într-o primăvară memorabilă. Naratorul își amintește cu nostalgie de momentele frumoase petrecute alături de persoana iubită și tânjește după surâsul care l-a atras inițial.