Cadența pașilor pe caldarâm,
Se auzea ca picurii de teamă
Născuți atunci când floarea de salcâm
Apare, printre visuri, la o mamă.
Și nu-și visează trupul de acum,
Ci pe acela vechi, de peste vremuri
Ce și-au pierdut secundele pe-un drum
Acoperit cu praf de recviemuri.
Mergea pe strada pașilor târzii
Cu gândurile toate adunate
În jurul aventurii de a fi
Pe-o cale ce-nchidea în ea păcate.
Simțea în pași cum vechi euforii
O-ndeamnă să grăbească spre o țintă
Ce-a fost lăsată-n urmă într-o zi
Când viața n-a-ndrăznit să o mai mintă.
O cale, un fuior de timp netors,
Ispită ce-a atras-o ca o nadă …
A dispărut treptat, pe drum întors,
Cadența unor pași pe vechea stradă.
Daniel Vișan-Dimitriu
(3 ian. 2021, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie nostalgică pe o stradă a amintirilor, unde pașii personajului reflectă regretul și melancolia față de alegerile făcute în trecut. Strada devine un simbol al timpului și al oportunităților pierdute, iar călătoria, o introspecție asupra sensului vieții.