O viață-ntreagă, biet poștaș,
Ducând scrisorile-n oraș,
Zâmbea la toți, zâmbea amar,
C-o mână peste-un buzunar.
Era un gest mărunt, un tic
Și nimeni nu-i zicea nimic
Atunci când tot cu ea dădea
Ziare, pensii.. ce avea.
Trecut-au ani. L-am întâlnit
În mers domol, îmbătrânit,
Cărându-și zâmbetul amar
Și mâna înspre buzunar.
„Ce ții acolo?” -am întrebat.
El mă privea puțin mirat,
Dar mi-a răspuns: „Aici am eu
Scrisoarea către Dumnezeu.”.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie viața unui poștaș, marcată de singurătate și de o credință profundă. El poartă cu sine o scrisoare către Dumnezeu, simbol al speranței și al căutării spirituale.