Să mergem, iubito, la munte,
în primele zile din an,
când brazii au plete cărunte,
ițite sub albul turban.
Să facem un foc în poiana
în care, sub stratul de nea,
poveștile-așteaptă doar pana
ce-n vers, de uitare-ar salva.
Ne fie o ciornă zăpada,
iar albul din jur, va fi scut
la tot ce n-ar face dovada
că-i pur tot ce noi am avut.
Căci este poiana iubirii
în care, ades, ne-ntâlnim
plătindu-i tribut fericirii
când visele, acolo, -mpletim.
Daniel Vișan-Dimitriu
(2 ian. 2016, Vol.”Oare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o evadare romantică la munte, într-o poiană încărcată de amintiri. Natura devine martorul și refugiul iubirii, iar zăpada simbolizează puritatea sentimentelor.