Iubito, plouă-afară, plouă iară,
Dar e frumos tabloul, nu e trist,
E-o ploaie de culori, iar eu asist
Penelul care-mi plouă-a primăvară.
Și îmi topește ultima zăpadă,
Îmi deslușește primii ghiocei …
Iubito, ia privește-n ochii mei:
Sunt ei, de cer albastru, o dovadă?.
Hai să dansăm! Ce zici, un dans în ploaie
Cu un sărut sălbatic la final.
Iubito, e momentul ideal!.
Simt sufletul cum ploaia mi-l înmoaie
Și mi-l transformă-n mângâieri de val.
Iubirea mea nu e un foc de paie.
Daniel Vișan-Dimitriu
(19 feb. 2017, Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă romantică în timpul ploii, unde ploaia este văzută ca un element purificator și inspirator. Iubirea este comparată cu ceva durabil și profund, nu doar un sentiment trecător.