Mi-e teamă, ploaie, c-ai să-mi vii mai rece
Decât un gând ce-adânc mă înfioară
Când mă cuprinde, nu mai vrea să plece
Și-aduce-n suflet noaptea de afară.
Cu el mă pot lupta: mi-aduc seninul
Din zile-n care cerul mi-e aproape
Iar sufletu-mi respinge tot veninul
Venit cu întuneric să-l adape.
Dar nu pot, ploaie, să mă lupt cu tine,
N-aș îndura cu lacrimi reci să-mi vii
Din ochi pe care știi atât de bine
Că îi iubesc demult și-i voi iubi.
Sensul versurilor
Piesa exprimă teama de a fi rănit de o iubire trecută, comparând durerea cu o ploaie rece. Vorbitorul se simte neputincios în fața acestei dureri, deoarece ochi care cândva au adus bucurie, acum aduc lacrimi.