Pe Valea Cernei, un apus de soare
Se-ascunde printre stânci pierdute-n nori
Ce își transformă albul în culoare
Împrumutată dintr-un câmp cu flori.
Pădurea încetează orice mișcare
Și totul pare c-a încremenit,
Petalele se strâng la câte-o floare,
Chiar apa din izvor a adormit.
Se-aprind, pe cer, lumini, apare Luna,
Pe râu, se duc la vale vechi povești,
Ce se aud aici dintotdeauna,
Cu iorgovani și fețe-mpărătești.
Pe malul apei, două siluete
Se-apropie-ncet, cu pași timizi,
Și nu-ncetează ochii să-și desfete
Cu frumuseți de care sunt avizi.
Se-apropie cabana și, -n surdină,
Se-aude-o melodie.. se opresc..
.. un singur martor au: e luna plină.
Îmbrățișați, dansează.. se iubesc.
Sensul versurilor
O descriere poetică a unui apus de soare romantic într-un cadru natural idilic de pe Valea Cernei. Doi îndrăgostiți se bucură de frumusețea locului și dansează sub lumina lunii.