Prin gândul tău, mai trec acele seri,
îmbujorate-n frumusețea lor
de gândul meu, de tine doritor,
ce-ți provoca prin suflet adieri?
Îți amintești plimbările de zi
pe străzi ce ne păreau atunci pustii,
căci redusesem lumea celor vii
la tu și eu, dorindu-ne-a ne fi?
Dar parcul nostru, masa de cafea,
priviri ce risipeau adânc de cer
spre trupul ce se ascundea-n mister
nedeslușit de cel ce îl dorea?
Îți amintești, desigur! Prea mulți pași
s-ar fi pierdut prin colțuri de-amintiri
și n-ar porni spre suflet oglindiri
a ce nu poți în urma ta să lași.
Mai văd ades, în gândurile-mi vii,
o seară-a unei toamne, un trotuar
și mâna ce-o strângeam în buzunar,
de frigul ce-ncepea, a o feri.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa explorează amintirile unei iubiri trecute, evocând sentimente de dor și nostalgie. Naratorul își amintește momentele petrecute alături de persoana iubită și modul în care acele experiențe continuă să se reflecte în prezent.