Când ai plecat, mi-au devenit pustii
şi nopţile, şi zilele, şi tot;
te-am implorat, de poţi, să îmi revii,
dar singurul răspuns a fost: „Nu pot!”.
Te-ai dus în alte lumi, ai părăsit
tot ce-am clădit în visurile-n doi,
în timpul când credeam că m-ai iubit,
dar.. eu visam cât pentru amândoi.
Iertare? Pentru ce? Îmi amintesc
doar clipele în care-a fost frumos,
acelea când spuneam că te iubesc
şi-ţi ascultam cuvintele, pios.
Ce va mai fi? Nimic! Am hotărât
că nu mai eşti. E simplu: nu exişti!
Decât „Nu pot!”, e mai frumos. Atât!
Nu cred în ochii verzi ce-mi spun că-s trişti.
Daniel Vişan-Dimitriu
(Din vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea provocate de o despărțire. Naratorul își amintește de momentele frumoase, dar se confruntă cu refuzul partenerului de a se întoarce, ajungând în cele din urmă la negarea existenței celuilalt ca mecanism de apărare.