Nici nu mai ştiu de ce, în seara când
Am stat cu tine-n braţele din gând,
Făcusem foc înalt la ceas târziu,
Căci nu era nici frig şi nici pustiu.
Erau atâtea stele peste noi
Şi peste cortul nostru din zăvoi,
Atâţia greieri într-un singur cânt,
De mă credeam în Rai, nu pe Pământ.
Mă-ntreb şi-acum de n-o fi fost un vis
Ce mi-a rămas adânc în minte-nscris,
Dar nu mai ştiu nici dacă ne-am iubit
Sub stele-n cort şi nici cum am dormit.
Ce ştiu cu siguranţă, e că eu
Te văd tot mai frumoasă-n visul meu
Şi îţi aştept sosirea cu nesaţ
În nopţile când îmi adormi pe braţ.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de nostalgie și incertitudine legat de o iubire trecută. Naratorul își amintește o noapte magică petrecută alături de persoana iubită, dar nu mai este sigur dacă a fost reală sau doar un vis. Își așteaptă cu dor reîntoarcerea, idealizând-o în amintirile sale.