Prin întunecimea visului de ieri,
Străbăteam pustiul iadului marin
În căuș de valuri provocându-mi chin
Când scăldau, sărate, răni din vechi dureri.
Nicio stea în noaptea visului de ieri,
Niciun far în zarea ce nu se vedea
Peste valul care visul adâncea
În speranța care duce nicăieri.
Mă zbăteam în visul nopții mele, ieri,
Într-o barcă mică și tăind un val
Care-n visul nopții, providențial,
Îți purta, cu sine, sorții efemeri.
Deveneai speranța visului de ieri,
Premiul pentru care merita să-nving
Iadul dintre valuri, reușind s-ating
Țărmul unde-așteaptă două grațieri.
Iar pe țărmul nostru, visul meu de ieri
S-a-ncheiat în zorii care-au vrut să fim
Darurile mării și să ne iubim
Pe nisip, la umbra unor palmieri.
Sensul versurilor
Piesa descrie o călătorie printr-un vis întunecat și dificil, unde speranța apare sub forma unei persoane iubite. Aceasta devine motivul de a depăși obstacolele și de a atinge un țărm al iubirii și al împăcării.