Daniel Vişan-Dimitriu – Mireasma Florilor de April

Când primăvara se așterne
Pe timpul florilor de gând,
E-o bucurie, ca și când
Un suflet cântecele-și cerne,
Tristețile abandonând.
Un verde care te seduce,
Purtând miresmele de april,
Apare-n ochi ca de copil
Ce-și spală tălpile-n uluce
Și te privește, pueril.
Pământul tot se infioară,
Pe cer dansează nori de-argint,
Iar buzele-ți de hiacint
Încep să-ți tremure, pe seară,
A dragoste și dor de-alint.
Privirea-ți caldă, visătoare,
Pierdută-n timpul cu iubiri,
Mai caută prin amăgiri
Tot ce-i părea o sărbătoare
A florilor din rătăciri.

Sensul versurilor

Piesa evocă sentimentul de bucurie și nostalgie specific primăverii, amintind de iubiri trecute și căutând frumusețea în amintiri. Este o celebrare a renașterii naturii și a emoțiilor umane.

Lasă un comentariu