Când îți eram lumina depărtării,
Tu îndreptai privirile spre cer
Și te-ntrebai ce fel de curier
Aduce alinare întristării.
Căci gândurile mele înspre tine,
Acaparau fuioarele de vânt
Și deveneau al norilor frământ,
Sau se-ascundeau în zborul de albine.
Ori într-un stol de păsări călătoare,
Când nu erau culori în curcubeu
Și îți veneau purtându-ți dorul meu
Născut în zilele din depărtare.
A fost demult – acum sunt amintire
Și parcă am uitat de anii-acei,
Căci mesageri sunt ochii tăi și-ai mei,
Iar în lumina lor e împlinire.
Daniel Vișan-Dimitriu
(3 apr. 2025, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de dor și amintirea unei iubiri trecute, folosind metafora mesagerilor (gânduri, elemente ale naturii) care purtau dorul între două persoane. Acum, doar ochii lor mai sunt mesageri, iar în lumina lor se găsește împlinirea.