Trecuseră atâția ani
Și tot ce rămăsese
Tânjea, ca-n vise de orfani,
Cuiva să îi mai pese.
Și mâini cum n-au văzut demult
Să vină, să atingă,
Iar degete-amintind un cult,
Durerea să o stingă.
E-o încăpere, doar atât,
În casa părăsită,
Și numai cerul știe cât
A fost de fericită.
Văzând-o, simți c-ai vrea să pui
O simplă întrebare,
Dar nu e nimeni, nu ai cui …
Să aibă suflet, oare?.
Daniel Vișan-Dimitriu
(9 iul. 2022, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa evocă sentimente de nostalgie și singurătate, reflectând asupra trecerii timpului și asupra dorinței de a fi îngrijit și amintit. O încăpere dintr-o casă părăsită devine simbolul unui trecut fericit, dar acum pierdut, stârnind întrebări despre sensul vieții și despre existența sufletului.