Am aflat că noaptea-i o nemărginire
Când privirea Lunii fața-mi lumina
Și-mi șoptea că cerul este-o amăgire
Plină de-ntuneric, fără nicio stea.
N-am crezut ce spune, căci vedeam pe cer,
Mii și mii de stele cum, strălucitoare,
Își doreau să fie-al nopților reper
Prin luciri complice și atrăgătoare.
M-a privit mirată, m-a privit intens,
M-a privit străină și îndepărtată,
Mută în uimire, cu un gol imens…
A plecat. Lumina-i nu se mai arată.
Cerul este negru, noaptea fără vis,
Fără ea, pe boltă, nu e nicio stea:
Totul e-ntuneric, totul e abis
Făr-a ei lumină, fără steaua mea.
Daniel Vișan-Dimitriu
(Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de pierdere și de gol interior după ce o persoană dragă dispare din viața naratorului. Metafora stelei pierdute simbolizează absența luminii și a speranței, lăsând în urmă doar întuneric și disperare.