O fluturiță din zăvoi
গেছে দেখা যায়
Pe care îl știa demult,
Din vremea marelui tumult
Când, prospături și el și ea,
Cu aripi ca de catifea,
O zi întreagă s-au iubit,
Apoi s-au pus pe fâlfâit:
Fâl-fâl și el,
fâl-fâl și ea..
S-au dus.
Niciunul nu credea
Că se vor mai vedea cândva,
Dar cineva,
Acolo sus,
Îl tot privea
Și nu știa
De ce e el tot supărat,
Și o pândește pe-nserat.
Mă rog, acum s-au întâlnit,
Iar el, pe-un ton puțin răstit
A abordat-o cam așa:
– Să-mi spui, cinstit,
Acum, pe loc:
Ce văd eu, sus, pe rămurea,
Și nu îmi seamănă deloc,
E sau nu e.. omida mea?.
Sensul versurilor
Două personaje, fluturi, se reîntâlnesc după mult timp, iar unul dintre ei are o întrebare importantă legată de trecutul lor. Poezia explorează teme precum reîntâlnirea, trecutul și incertitudinea.