Daniel Vişan-Dimitriu – Drumul Pașilor de Ani

Călătoream prin timp cu pași de ani,
Plecând din azi și toată lumea lui
Ca un descânt în fumul de șamani,
Ca un regret din țărmul nimănui.
Mă adânceam în timpuri de-altădat’,
În ani de tinerețe, străbătând
Același drum ce se oprea îndat’
La clipa cu “adorm cu tine-n gând”.
Iar pașii mei, când mulți, când mai puțini,
Te întâlneau și se opreau acolo,
Întregul dor voind să le alini,
Vestală, tu, slujită de Apolo.
Olimpul nostru-n suflete era,
Și-l parcurgeam ținându-ne de mână;
Privindu-te, știam c-o altă stea,
În locul tău, nu-mi poate fi stăpână.
Iubirea noastră a ajuns să fie,
În lungul drum al pașilor de ani,
Nemaivăzuta noastră bogăție,
Ce strălucește-n inimi de-artizani.
Daniel Vișan-Dimitriu
(20 mai 2019, Vol. “Eterna căutare”)