-Tu, care ești din fostele amoruri?
De ce îmi vii și-acum să mă privești?
Cum, ai uitat? Eu nu mai știu de doruri:
Iubiri sunt doar în vechile povești.
– Crăiasa mea, sunt primul dintre-aceia!
Nu vreau să te privesc, vreau să te rog:
Vrăjește-mă, din nou, căci tu ești zeia
Ce poate îmblânzi un inorog.
Tu poți să mă prefaci în prințul care
S-a-ndrăgostit de tine în trecut,
Dar te-a trădat – greșeala lui cea mare –
Iar tu l-ai transformat… cum ai știut.
Te-ai răzbunat apoi, și-n lumi de ape
Ai mai trimis atât de mulți iubiți,
Încât acest tărâm nu-i mai încape,
Iar ei se simt prea aspru pedepsiți.
De m-ai iubit, mă iartă și mă scoate,
Puterea de-o mai ai ca altădat’,
Din lumea-n care sunt acum și, poate,
Mă vei iubi cum m-ai iubit odat’.
Sensul versurilor
Piesa explorează tema iubirii pierdute și a regretului. Un fost iubit o imploră pe crăiasă să-l ierte și să-l scoată din lumea apelor, unde a fost trimis ca pedeapsă pentru trădare. El își dorește să fie iubit din nou, așa cum a fost odată.