De-ar fi atât de dură, ca piatra, îngheţată,
Ar însemna că-n mine e-un frig ce nu mai trece,
Că sângele îşi plânge culoarea alterată
De sloiuri ce se-adună şi nu mai pot să plece.
De-ai şti că încă poate să fie cum a fost:
Fierbinte, exaltată, puternică şi vie,
Bătând în ritmul vieţii cu singurul ei rost,
Ai încălzi-o-n palme şi.. ţi-ai păstra-o ţie?.
Ai vrea să se întoarcă acela dinainte,
Cel ce-ţi revine-n visuri, acela ce eram:
Îndrăgostit de tine şi poate fără minte,
C-o inimă prea mare? A fost, dar.. n-o mai am.
Daniel Vişan-Dimitriu
(5 ian. 2017, Vol.”Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul și durerea pierderii unei iubiri. Naratorul își dorește să fie din nou ca înainte, dar recunoaște că s-a transformat, inima lui fiind acum împietrită de suferință. El se întreabă dacă persoana iubită ar mai accepta această versiune a sa.