Ai fost plecată și acum revii
cu un alt gust, c-o altă-nfățișare
și ochi ce-mi amintesc de ziua-n care
ai hotărât străină să îmi fii.
Îmi place gustul tău și te sărut,
căci nu credeam c-am s-o mai fac vreodată,
te țin în brațe strâns, ca niciodată,
și mă ridic de unde am căzut.
Iar norii, alungați de-o adiere,
în lacrimi reci se-așează pe pământ,
pe frunzele ce-i sunt acum veșmânt,
în clipa încărcată de plăcere.
Ca un suspin din sufletu-mi se-aude
o ușă deschizându-se ușor
și gândurile-mi pleacă iar în zbor
spre timpul gândurilor mele crude.
Se miră toate când te văd schimbată,
căci își făcuseră un chip cioplit
spre care-adesea m-au ademenit
ca să mai uit iubirea cum arată.
Ești tu, aceea care-a fost odată,
cea care-n suflet mi s-a ciubărit,
ești cea pe care-atâta am iubit,
sau ești doar umbra celei de-altădată?.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele contradictorii ale naratorului la reîntoarcerea unei persoane dragi, care s-a schimbat. El se întreabă dacă este aceeași persoană pe care a iubit-o sau doar o umbră a trecutului, reflectând asupra impactului acestei reveniri asupra amintirilor și sentimentelor sale.