Noaptea-i e stăpână și nu stă deloc,
Buha cea bătrână și cu strașnic cioc.
Bu-hu-hu întruna prin pădurea ei,
Tot holbându-și ochii după șoricei.
Își înghit, aceștia, chițăiturile-n sec
Dacă văd o umbră, căci ar fi zevzec
Cel ce-ar scoate-un sunet spre-a se remarca
Pentru vreo chițoaică cu chiț-chiț-ul “da!”.
Se oprește corul de orăcăieli
Și privighetorul din pălăvrăgeli
Când, pe aripi mute, în picaj solemn,
Moartea se ivește, fără nici un semn.
Ochii săi de noapte văd ca-n plină zi
Și, de te-ai ascunde, nici măcar n-ai ști
Dacă ea te vede … Gata, scuipă-n sân! –
Asta-ncioacă acul dintr-un car cu fân.
Numai că, de-o vreme, caută ceva
Ce n-a fost de-o viață în pădurea sa
Și-a aflat că nu e oarece sărman:
E un șoarec mare, politician.
Sensul versurilor
O buhă bătrână vânează în pădure, aducând moartea tăcută. Spre deosebire de prăzile obișnuite, ea caută acum un șoarece politician, sugerând o critică la adresa corupției și a puterii.