Tu mă crezi când spun că Luna
Și-a făcut pe cer fereastră,
Iar eu văd sclipind acolo,
Când și când, lumină-albastră?
Crezi că, uneori, e blondă,
Ori e roșie ca focul?
Crezi că i-am furat sărutul
Și mi-a blestemat norocul?
Cum a zis? Îți spun pe dată,
Nu-i secret și mi-a plăcut:
„Dragule, când sunt albastră,
Tu să-mi vii cu un sărut.
Iar, de nu vii tu la mine
Să mă scapi de chin și dor,
Eu, în nopțile senine,
Vin, cuprinsă de amor.
Transformată într-o muză,
Demnă de invidiat,
Să te am o noapte-ntreagă.”
Uf, că greu m-a blestemat!
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste neconvențională, în care naratorul este blestemat de Lună să tânjească după ea. Blestemul se manifestă printr-o atracție irezistibilă și o dorință de a fi împreună, chiar și cu prețul suferinței.