De ți-ar fi fost ușor, ai fi dormit
Ducând în vise tot, chiar depărtarea
De ce-ai crezut odată c-ai iubit
Și ți-a adus în suflet întristarea.
Ea ți-ar fi fost și-acolo de folos,
De ajutor în somn de limpezire
A unui cer deja întunecos,
Acoperit cu nori de amintire.
Ce-a fost frumos cândva, îți pare-acum
O pierdere de vreme, o-ncâlceală
De visuri și dorințe, foc și scrum,
Un vin ce-a devenit, treptat, acreală.
Nu poți dormi, sunt gânduri în asalt
Și clipe ce răzbat de altădată
Din cer de suflet, parcă prea înalt,
C-o Lună ce-l păzește, mâniată.
Ți s-a mai întâmplat, dar ai găsit
Adânc în tine, calea de lumină
Și-ai cufundat în ea un pas cernit,
Ieșind apoi în pas de balerină.
Daniel Vișan-Dimitriu
(21 mar. 2021, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa descrie o luptă interioară cu amintiri și dezamăgiri, dar și găsirea unei căi de lumină interioară pentru a depăși momentele dificile. Metafora baletului sugerează grație și echilibru în fața adversității.