Visul meu de-o noapte-ntreagă,
Încerca să mă distragă
Din a-i răvăși toți norii,
Spre a-i da de cap ninsorii.
Căci ningea cu doruri care
Nu păreau că-s oarecare,
Ci de cele cântătoare
Și de viață iubitoare.
Eu, prin visul meu de-o noapte,
Am atras, cu blânde șoapte,
Unul dintre-acele doruri
Care îmi stârneau fioruri.
– Dorule, ești cel mai mare,
Pot să te ajut eu, oare?
Spune-mi: după cine plângi
Și atâtea inimi frângi?
Hai, încearcă să-mi destăinui
Ce te doare, căci eu bănui
Că n-ai mai văzut demult
Ce iubești. Hai, eu te-ascult!
– Cum, sunt dor din visul tău
Și nu știi? Îmi pare rău
Că ai doruri multe, multe …
Cine-ar vrea să ți le-asculte?
Doruri de copilărie,
De-a iubirii nebunie,
De povești cu apă vie
Și de ce va fi să fie.
Dor de toate, dor de doruri
Din trecutele amoruri,
Dor de-al visului izvor,
Tu fiind. Eu sunt doar dor.
Dacă simți fiori, e iară
Dorul tău de primăvară
Ce-mi dă aripi în april,
Când se-aude primul tril.
– Bine, te-ai destăinuit,
De acum sunt liniștit …
Eu, izvorul? Râd un pic:
Cel mai mare dor … e mic.
Daniel Vișan-Dimitriu
(9 apr. 2021, Craiova)
Sensul versurilor
Piesa explorează tema dorului personificat într-un vis. Dialogul dintre eul liric și dor relevă o nostalgie profundă pentru copilărie, iubire și trecut, sugerând că dorul este o parte intrinsecă a ființei.